Gaz Metan a plătit scump punctul scos runda trecută în Gruia. Patru fotbaliști aflați la limita suspendării au primit „galben” și vor vedea din tribune partida cu oltenii lui Pițurcă, iar Pârvulescu s-a accidentat și nu a putut să fie refăcut.
Deși se află aproape de un loc de Europa League, Cristi Pustai are griji mari pe acest final de sezon. Asta deoarece la meciul de mâine nu poate conta pe patru jucători din cauza cumului de galbene (Pleșca, Trtovac, Buzean și Kubala), iar alți patru sunt la limita suspendării (Akaky, Markovic, Zaharia și Eric) și riscă să lipsească runda viitoare, cu Victoria Brănești.
Pe lângă toate acestea, Silvășan și Buchta, accidentați de mai mult timp, nu vor mai juca deloc în 2010, în timp ce Pârvulescu nu s-a refăcut după accidentarea suferită în jocul cu CFR.
De asemenea, tot din pricina unor accidentări, Markovic, Hoban, Dudiță și Miclea sunt incerți. „Cei patru au prins lotul, dar nu știu dacă pot să joace. Zilele trecute am avut numai 12 jucători apți la antrenamente. Era normal să apară și aceste probleme, deoarece e final de tur”, spune Pustai, care a fost nevoit să apeleze la doi puști, Muth și Crișan, pentru a completa lotul.
Speriat de forma „juveților” Tehnicianul are emoții și datorită formei bune arătată de olteni în deplasare de când au fost preluați de Pițurcă, cu care au obținut trei victorii, un egal și au suferit un singur eșec. „De când este Pițurcă la Craiova, ei evoluează mult mai bine, mai ales pe teren străin. În meciurile din deplasare numai Dinamo a reușit să marcheze mai multe goluri decât Craivova. Totuși, suntem pregătiți să facem un meci mare și să arătăm că rezultatele de până acum nu au fost întâmplătoare”, a mai opinat „Profesorul”.
Vâtcă: „Vreau 9 puncte”
Cosmin Vâtcă, portar care a bifat numai un meci în 2010, pe 7 aprilie, la Urziceni, va fi titularizat mâine în poarta Mediașului. Portarul spune că e gata să facă un meci mare, pentru ca echipa să urce pe un loc de Europa League. „Sunt gata să dau totul pe teren. Eu sper să obținem nouă puncte din următoarele trei etape. Nu trebuie să ne speriem că Universitatea e o echipă mare, trebuie doar ca noi să ne facem jocul”, a spus Vâtcă.
Era normal să apară și probleme de lot, doar e final de tur. Sper totuși să ne mobilizăm și să obținem o nouă victorie Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan
0 minute au evoluat Vâtcă și Portnojs în acest sezon pentru Gaz. Ultimul nu a mai prins lotul din etapa a patra
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER